/VIDEO/ Curtea Constituțională a validat rezultatul referendumului: Aderarea la UE - obiectiv ireversibil pentru Moldova
31 octombrie 2024, ora 17:14
Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului privind integrarea europeană. Astfel, în Constituția Republicii Moldova va fi introdusă o prevedere în care se precizează că aderarea Moldovei la UE devine un obiectiv ireversibil.
Urmează ca Constituția să fie republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Hotărârea este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Președinta CC, Domnica Manole, a mai menționat că doi judecători, Sergiu Țurcan și Vladimir Țurcan, au avut opinii separate.
„Textul supus referendumului republican în vederea modificării Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului Republica Moldova, nici statutul de neutralitate permanentă. De asemenea, conținutul inițiativei de revizuire a Constituției nu presupune suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora”, a menționat președinta Manole.
Precizăm că referendumul a trecut la limită cu votul a 50,35% dintre alegători. Balanța a fost schimbată de diaspora din Occident, în procesul de numărare a ultimelor voturi.
Începutul ședinței CC a avut loc pe fundalul unui protest organizat de liderii și simpatizanții Blocului „Victorie”, afiliat fugarului penal Ilan Șor, dar și ai Partidului Comuniștilor, precum: Marina Tauber, Alexei Lungu, Vladimir Voronin, Victoria Furtună și alți politicieni.
Curtea Constituțională a anunțat că va examina cererea comuniștilor privind renumărarea voturilor la referendum, în contextul sesizării CEC referitoare la confirmarea rezultatelor plebiscitului. Totuși, nu a acceptat demersul privind admiterea PCRM în calitate de parte a procesului. Comunista Diana Caraman a calificat decizia drept absurdă.
Duminică, 3 noiembrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Alegerile prezidențiale turul II: Sandu vs. Stoianoglo. Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 08:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Ediție Specială la TV8: Sandu vs. Stoianoglo. Dezbateri electorale în ajunul turului II al alegerilor prezidențiale /27.10.2024
Alege liber
Ediție Specială la TV8! Dezbaterile electorale cu Maia Sandu versus Alexandr Stoianoglo, în ajunul turului II al alegerilor prezidențiale, se văd LIVE duminică, 27 octombrie, ora 09:30.
Alege liber
/PROMO/ Ediție Specială la TV8: Sandu vs. Stoianoglo. Dezbatere electorală pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Alege liber
Ediție specială la TV8: Alege liber! /Partea II /20.10.2024
Alege liber
Urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 07:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Duminică, 20 octombrie, urmărește cea mai importantă bătălie politică a anului 2024! Cei mai buni jurnaliști sunt aici pentru tine, de la 07:00 până la 00:00, suntem în direct! Află primul ce a ales și ce a decis Republica Moldova! ALEGE LIBER, doar la TV8!
Alege liber
Ultima rundă de dezbaterilor electorale la TV8. Mariana Rață și Anatol Golea i-a așteptat în studioul Alege Liber pe: Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM, Andrei Năstase, candidat independent, Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru, Vasile Tarlev, candidatul Partidului Pentru Viitorul Moldovei și pe Natalia Morari, candidat independent.
Alege liber
TV8 dă start dezbaterilor electorale! Mariana Rață și Anatol Golea i-au avut drept invitați în studioul Alege Liber pe: Tudor Ulianovschi, candidat independent /Octavian Țîcu, candidatul Blocului Împreună și Irina Vlah, candidat independent.
Alege liber
PROMO/ Urmăriți cele mai tari dezbateri electorale, de luni, ora 19:55, doar la TV8!
Alege liber
(Partea II) Ediție specială la TV8 cu Mariana Rață și Anatolie Golea: Primele rezultate ale alegerilor locale generale 2023. Turul I
Alege liber
(Partea I) Ediție specială la TV8: Alegeri locale generale 2023!
Alege liber
Ultima rundă de dezbateri electorale la TV8. Invitați în platoul ALEGE LIBER sunt: - Lilian Carp (PAS) - Ion Ceban (MAN) - Victor Chironda (PPDA) - Ștefan Gligor (PS) - Platon Tatiana (FAS)
Alege liber
Dezbaterile electorale continuă la TV8. Astăzi, în platoul ALEGE LIBER au fost invitați candidații pentru funcția de primar al Capitalei: - Andrei Donică (Mișcarea Profesioniștilor Speranța); - Arina Spătaru (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa); - Vitalie Prohnițchi (Partidul Verde Ecologist); - Alla Popova (Patrioții Moldovei).
Alege liber
Astăzi, TV8 te ajută să-i cunoști pe următorii candidați pentru fotoliul de primar al Capitalei. În următoarea rundă de dezbateri se vor întâlni: - Ion Bulgac (CUB); - Diana Caraman (PCRM); - Ion Purice (PL); - Mihail Poleanschi (Congresul Civic).
Alege liber
Alege liber după ce privești dezbaterile de la TV8. Astăzi, în platoul dezbaterilor au fost invitați candidații pentru funcția de primar al Capitalei: - Vasile Bolea (RENAȘTERE); - Adrian Albu (PSRM); - Oleg Burlacu (PLDM); - Cristina Vulpe (ȘANSA); - Ruslan Popa (NOI). Alege Liber... cu TV8!
Alege liber
Analizăm campania electorală pentru alegerile locale. Vom avea turul doi în Chișinău? Ediție Specială cu Mariana Rață.
Alege liber
ALEGE LIBER! Continuăm dezbaterile electorale între candidații pentru funcția de primar de Chișinău. /Astăzi, toate întrebările vor fi pentru: - Dragoș Galbur (PNM); - Roman Mihăeș (PNL); - Vadim Brînzaniuc (PSDE); - Anatol Usatîi (PDCM).
Alege liber
Număr record de candidați înscriși în cursa pentru fotoliul de primar de Chișinău. Mariana Rață te invită să-i cunoști pe cei 27 de de concurenți. Primii invitați în studioul ALEGE LIBER de la TV8 sunt: - Vasile Costiuc, PP Democrația Acasă - Ruslan Codreanu, Blocul Ruslan Codreanu - Constantin Butucel, PACE - Ion Ștefăniță, Mișcarea Respect Moldova - Ștefan Urîtu, Voința Poporului - Munteanu Andrei, PP NOI
Alege liber
До выборов в местные органы власти осталось менее двух недель. На пост примара муниципия Бельц баллотируется 15 кандидатов. Кто эти люди и как они собираются решать проблемы Бельц? На эти и другие вопросы постараемся ответить в ходе дебатов, организованных телеканалом TV8. Во втором раунде дебатов участвуют кандидат от «Либерально-демократической партии Молдовы (ЛДПМ) Сергей Бурлаку, кандидат от Партии коллективного действия — «Гражданский конгресс» Марк Ткачук и кандидат от партии «Строим Европу дома» (PACE) Ион Страчук. Кандидат от партии ȘANSA Виктория Шапа, кандидат от партии «Альтернативная Сила Спасения Молдовы» Анастасия Светличный и кандидат от «Партии перемен» Николай Григоришин отказались от участия в дебатах.
/VIDEO/ Misterioasa vacanță din Cehia cu sponsorul lui Șor: Stoianoglo fuge de întrebările jurnalistului TV8
/VIDEO/ Verde-n ochi: Referendum salvat la limită de diasporă. Alegerile au fost influențate de corupție, îngâmfare și lene
/VIDEO/ TikTok de la Irina Rimes: „Ieșiți la vot”! Mesajul pentru „colegii care au luat bani ca să susțină un anumit candidat”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 982: „Covor” la Moscova și supărarea lui Zelenski. Lavrov: Rusia și SUA sunt în pragul unui război direct
/VIDEO/ Liberalul Cebanu spune că interceptările Albu-Gudilin ar trebui probate în instanță. „Cine are asemenea întâlniri, dă de bănuit”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Karlovy Vary. Cum a avut Stoianoglo un Crăciun de poveste pe banii sponsorului lui Șor
/PROMO/ Ediție Specială la TV8! Alegeri prezidențiale, turul II: Află primul cine a câștigat
/VIDEO/ Trimiși după gratii! Primele declarații ale indivizilor care ar fi fost plătiți să dea foc la CEC și unor mașini de poliție
/VIDEO/ „Moldova se scufundă în credite”: Ce se ascunde în spatele acestui mesaj de manipulare și ce scop urmărește

01 noiembrie 2024, ora 21:33
Detaliile din jurul presupuselor înregistrări audio între deputatul socialist Adrian Albu și tehnologul politic rus Iuri Gudilin, fost ofițer FSB, aflat pe lista sancțiunilor Statelor Unite ale Americii, ar trebui probate în instanțele de judecată. Liberalul Ion Cebanu consideră că în acest caz ar trebui prezentate dovezi foarte clare, care să arate că presupusa colaborare dintre cei doi chiar a avut loc. Opinia a fost exprimată la „Întreabă Ghețu” de la TV8.
Cebanu a mai menționat, în context, că un deputat în Parlamentul Republicii Moldova nu ar trebui să aibă niciun fel de întrevedere cu agenți ruși.
„Cine are asemenea întâlniri, doar întâlniri, deja dă de bănuit. Nu poți să ai, fiind deputat în Parlamentul Republicii Moldova, întâlniri cu tot felul de agenți, mai ales ruși, care sunt în război și amenință securitatea statului”, a subliniat Ion Cebanu.
De cealaltă parte, Adrian Albu dă asigurări că toate întrevederile la care merge, inclusiv cu exponenți ai Rusiei, sunt doar pe platformă parlamentară. Albu a mai spus că i-a acționat în judecată pe cei care au lansat afirmațiile că ar colabora cu rușii.
„M-am adresat în judecată și i-am dat în judecată pe toți cei care au venit cu afirmațiile date și am cerut penalități pentru defăimare”, a menționat deputatul PSRM.
Socialistul a insistat că interceptările, publicate ieri de portalul Eureporter, sunt trucate.
Jurnaliștii Eureporter, un site care servește intereselor fugarului penal Ilan Șor, au intrat în posesia unei scurgeri de informații care constă în înregistrări audio ale mai multor conversații ce denotă colaborarea deputatului Adrian Albu, unul dintre fruntașii PSRM cu tehnologul politic rus Iuri Gudilin, fost ofițer FSB, aflat pe lista sancțiunilor Statelor Unite ale Americii din octombrie 2022.
Discuțiile dintre cei denotă amestecul Federației Ruse în politica din Republica Moldova.
Potrivit sursei mai sus indicate, una dintre conversațiile audio au avut loc în luna aprilie a acestui an. Discuția dintre Albu și Gudilin denotă că fostul ofițer FSB i-ar fi cumpărat deputatului socialist bilete de avion din Republica Moldova către Federația Rusă.
Albu: „Sper că nu cumperi biletele cu cardul”.
Gudilin: „Ce card, ce naiba”.
Albu: La naiba! Sper să nu apară nicăieri. Va fi „amuzant”.
Într-o altă zi, tot din aprilie anul curent, Adrian Albu și Iuri Gudilin au discutat despre o întâlnire cu Bogdan Țîrdea, și el membru al PSRM, Gabriel Călin - un blogger popular în Moldova care sprijină agenda anti-occidentală și Olga Grac, politic strateg care îl sprijină pe fugarul penal Ilan Șor.
Albu: „M-am întâlnit cu Bogdan. A spus că va merge cu Olga”.
Gudilin: „Da, am văzut, Am însoțit-o la hotel, dar nu am intrat”
Albu: „Partea cea mai interesantă este că a intrat și Gabi (Gabriel Călin) și ne-am certat pe diferite lucruri”.
Gudilin: „Unde te-ai cunoscut? La Bogdan sau la birou?”
Albu: „În cameră. I-am invitat pe amândoi în camera mea. Le-am dat și să mănânce”.
Interceptările arată că cei doi deputați au avut întâlniri nu doar cu principalii strategi politic ruși dar și cu oficiali ruși de rang înalt atunci când au mers în Rusia. S-ar fi văzut inclusiv cu Nicolai Patrușev, fost șef al FSB, în prezent unul dintre oamenii apropiați ai lui Putin. Albu și Țîrdea i-ar fi „raportat” și lui Alexei Șevțov,, secretare adjunct al Consiliului de Securitate. Acest lucru reiese dintr-o înregistratre din data de 25 aprilie 2024.
Gudilin: „Lioha (Alexei Șevțov) a sunat. Tocmai stăteam cu Bogdan (Bogdan Țîrdea), beam. Lioha a sunat și i-a mulțumit din nou pentru că a fost un tip bun și a încercat din greu. Și Platonîci (Nicolai Patrușev) este fericit; toată lumea este mulțumită.”
Albu: „Platonîci a spus: ‘Dă-mi toată informația’”
Gudilin: „Ei bine, i-o vom da.”
Eureporter mai scrie că Adrian Albu a fost preocupat să păstreze secretul în jurul întâlnirilor sale cu reprezentanții FSB. El a subliniat că nu vrea să fie văzut la anumite hoteluri din Moscova unde ar putea fi prezenți și alți moldoveni și a mai sus că crede că printre ei ar putea fi informatori ai SIS.
Albu: „Nu vreau să apar la Four Seasons pentru că nu vreau să fiu remarcat de un rahat care monitorizează. Băieții noștri (aparatul de securitate din Moldova) nu sunt proști, credeți-mă pe cuvânt. Și acei cârpiți care erau prezenți în sala de conferințe, ar trebui să fie un șobolan printre ei.
Albu: „Crezi că băieții noștri sunt proștii dintre cei mai proști (…), dar crede-mă, nu sunt. Tu (referindu-te la Gudilin) ar trebiui să mă înțelegi”.
Adrian Albu este deputat și membru al Comisiei parlamentare care supraveghează Securitatea și Apărarea. El l-a reprezentat pe Stoianoglo în dezbaterile TV. Albu călătorește în mod regulat în Rusia pentru a participa la diferite forumuri, unul dintre acestea fiind cea de-a XII-a Reuniunea Internațională a Înalților Reprezentanți responsabili cu probleme de securitate din aprilie 2024, la Sankt Petersburg.
I-am scris un mesaj lui Adrian Albu, pe pagina sa de Facebook, pentru o reacție, însă nu ne-a răspuns.
Yuri Gudilin este cunoscut public ca fost angajat al FSB-ului rus și acum este strateg politic. Gudilin a vizitat Moldova de nenumărate ori, vizitele sale având loc adesea în timpul alegerilor sau chiar înaintea acestora. Presa a scris că Gudilin, Grak și Leonid Gonin l-au consiliat pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, în timpul campaniei pentru prezidențialele din anul 2020. Consultanții ruși au avut întâlniri cu un număr mare de membri ai PSRM, condus pe atunci de Igor Dodon. În cadrul acestor întâlniri, Gudilin și Grak au făcut presiuni asupra membrilor de frunte ai PSRM să le accepte asistența și sprijinul, în schimbul promisiunii că vor fi avantajați în fața Administrației prezidențiale a Rusiei. În 2020, Gudilin a facilitat și un canal de plată, folosind criptomonede, probabil pentru finanțarea operațiunilor de influență electorală. În 2021, aceiași consultanți au propus serviciile Ministerului de Interne al Rusiei pentru localizarea cetățenilor moldoveni care locuiesc în Rusia și a-i convinge să voteze.
Echipa lui Gudilin ar fi oferit, de asemenea, sprijin unui grup de politic de opoziție, Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condus de primarul Capitalei, Ion Ceban. Ceban a negat la acea vreme acest lucru.
În Moldova, Gudilin este acuzat de spionaj în numele Rusiei.
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite.
Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat.
Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
/VIDEO/ Ediție Specială la TV8: Sandu vs. Stoianoglo. Dezbateri electorale pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2024
/VIDEO/ Verde-n ochi: Referendum salvat la limită de diasporă. Alegerile au fost influențate de corupție, îngâmfare și lene
/VIDEO/ Cronologia fraudelor electorale: de la carduri Mir la conturi PSB, umplute cu 39.000.000 de dolari
/VIDEO/ Curtea Constituțională a validat rezultatul referendumului: Aderarea la UE - obiectiv ireversibil pentru Moldova
/VIDEO/ Secretul banilor: Cum să economisim corect, aflăm de la trainerul de educație financiară Vlad Caluș
Primele falsuri observate la dezbaterea Sandu vs. Stoianoglo: „Sunt circa 15 minciuni și manipulări”
/PROMO/ Ediție Specială la TV8! Alegeri prezidențiale, turul II: Află primul cine a câștigat
/VIDEO/ Cal troian, povești cu zâne și misterul kuliokului: Topul replicilor din dezbaterea „ca între doi români” Sandu vs. Stoianoglo

Abonează-te la știri pe e-mail
TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.